Bianca Lăpuşte şi Marius Moga au devenit părinţii unei fetiţe, toamna trecută, pe nume Maria. Până acum, nimeni nu a ştiut cum arată micuţa, dar recent soţia lui Moga a postat o imagine în care i se văd doar ochişorii Mariei.
Fanii abia aşteptau să vadă cum arată micuţa şi au fost încântaţi la maximum de imagine, chiar dacă i se văd doar ochişorii micuţei. ”Are ochii tăi frumoşi şi luminoşi!” sau ”Ochi frumoşi,ca ai mamei!” sunt doar câteva comentarii ale fanilor de pe Facebook.
Soţia lui Marius Moga a născut la o clinică privată din Cluj Napoca. Cu doar câteva luni înainte de naşterea primului său copil, în mare secret, Marius Moga s-a cununat civil cu Bianca.